Home » Despre anestezie » Istoric

Istoric

Termenul de “anestezie” vine din greacă (ἀν-, an-, “fără”; şi αἴσθησις, aisthēsis, “senzaţie”) şi semnifică absenţa sensibilităţii, in special a celei tactile.
Anestezia modernă este practicată de medici anestezişti, medici specializaţi  în anesteziologie ( ştiinţa anesteziei ) şi este deobicei necesară pentru a preveni senzaţiile dureroase din timpul unei intervenţii chirurgicale.
Anestezia poate fi locală, regională sau generală, în funcţie de prinderea in cadrul procesului a unei arii mai mici sau mai mari a organismului (sau chiar a întregului corp, în cazul anesteziei generale).
Prima anestezie generală este menţionată in Vechiul Testament (Geneza 2:21 Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu… pregătindu-l pentru operaţia ce-i va aduce femeia).
Elena din TroiaOdiseea lui Homer ne prezintă cum Elena punea în vin nişte substanţe (probabil opiu) pentru “a calma toată durerea şi supărarea şi pentru a uita orice tristeţe”.

Cinci secole după Homer, Herodot ne povesteşte despre un obicei al sciţilor de a fuma o varietate de cânepă pentru efectele ei euforizante, urmate de somn.
Delirurile Pythia (preotesele zeului Apollo) erau posibil cauzate de consumul de frunze de laur şi de inspiratul de bioxid de carbon dintr-o peşteră din templul lui Apollo.

mandragoraVictimelor crucificării li se dădea un extract de rădăcini din genul Mandragora pentru a le uşura suferinţa. Aceste extracte erau pomenite şi de Galenus, părintele medicinei, pentru proprietăţile lor de anihilare a sensibilităţii şi a mişcărilor.

canepaChinezii şi egiptenii utilizau cânepa pentru amorţirea pacienţilor.

Shakespeare pomeneşte rădăcinile de Mandragora pentru efectul somnifer al lor.
Asirienii induceau inconştienţă prin asfixie, iar ulterior au descoperit că prin compresiunea nervilor unei extremităţi se putea opera fără durere acel membru.
În secolul al şaptesprezecelea un irlandez pe nume Greatrakes se spune că putea adormi o persoană prin câmpul său magnetic. MesmerPeste un secol, un medic elveţian – Franz Anton Mesmer – investighează magnetismul animalelor şi utilizează “mesmerismul” pentru a vindeca boli si a produce o stare de transă şi insensibilitate.

În sec. XVI în Italia se utilizează răcirea pentru a produce anestezie locală, în sec. nouăsprezece, în timpul campaniei lui Napoleon în Rusia, numeroase amputaţii se fac pe câmpul de bătălie fără durere datorită temperaturilor scăzute. Pe acest principiu se bazează utilizarea spray-urilor pe bază de eter sau clorură de etil (Kelen) utile pentru calmarea durerilor acute la sportivi sau chiar şi pentru mici intervenţii chirurgicale.
In sec. XVII si XVIII se fac importante descoperiri in privinta funcţionării inimii, plămânilor si circulaţiei sangvine. Totodată avansul ştiinţei a permis descoperirea unor proprietăţi interesante ale unor gaze.
davyÎn 1799, Sir Humphrey Davy, chimist englez, descoperă că protoxidul de azot (laughing gas, gazul ilariant) pare capabil de anularea durerii şi îl recomandă pentru utilizare în intervenţii chirurgicale.

La începutul sec. XIX se descoperă proprietăţile ilariante ale eterului, fiind utilizat in scop recreaţional (ether frolics, petreceri cu eter) în special de studenţi la medicină. În cadrul acestor petreceri, cei ce inhalau vapori de eter deveneau euforici, dezinhibaţi, iar în cadrul manifestărilor lor se produceau uneori accidente şi răniri fără a fi resimţite ca dureroase; aceste observaţii au stat la baza utilizării ulterioare a eterului pentru anestezie chirurgicală. De menţionat că Paracelsus descrisese efecte asemănătoare ale eterului administrat la animale cu 3 secole mai înainte.
longÎn 1842, Dr. Crawford Long utilizează eterul pentru anestezia unui pacient căruia îi îndepărtează un chist de pe gât. Dr. Crawford Long era unul din cei ce cunoşteau eterul din timpul petrecerilor pomenite mai sus, din vremea studenţiei sale. Nu a publicat rezultatul favorabil al utilizării eterului, astfel ca abia în 1926 i-a fost recunoscut meritul şi i s-a inmânat (postmortem) medalia de “Discoverer of Anesthesia” de către Congresul SUA.

wellsÎn 1844, Dr. Horace Wells, medic dentist, urmează recomandările Sir. Humphrey Davy şi utilizează protoxidul de azot pentru extracţii dentare fără durere. Încurajat de rezultate, Dr. Horace Wells utilizează de rutină protoxidul de azot în practica sa şi nu doreşte să patenteze metoda de analgezie, considerând că combaterea durerii ar trebui sa fie gratis (“as free as the air”). Ulterior eşuează în cadrul unei demonstraţii (doză insuficientă, pacientul urlă de durere), fapt ce îl marchează profund. Abandonează stomatologia şi se concentrează pe studiul protoxidului de azot, eterului şi cloroformului – pe propria piele! Inhalarea lor repetată, adăugată suferinţei din momentul eşecului, produc tulburări de comportament ce culminează cu arestarea lui pentru atacul cu acid sulfuric a unor trecători. În închisoare se sinucide – inhalează cloroform (!) şi îşi sectionează artera femurală.

mortonÎn 1846, Dr. William T. Morton, şi el medic dentist, face prima demonstraţie publică reuşită a unei anestezii cu eter.

El era un discipol al lui Wells. Dr. Morton a inventat protezarea dentară, ce presupunea în acele vremuri extragerea dintelui vechi si reimplantarea unuia nou (artificial) în rădacina celui vechi, operaţiune foarte dureroasă. Experimentând diferite substanţe pentru a găsi metoda de anestezie optimă, (re)descoperă potenţialul eterului şi işi dedică timpul conceperii unui dispozitiv de aministrare inhalatorie a acestuia, pe care îl prezintă în 16 octombrie 1846, în cadrul unei demonstraţii la Massachusetts General Hospital.

morton 2Articolul din 21 octombrie din Boston Medical and Surgical Journal numeşte descoperirea dr. Morton ca eterism, inhalare de eter, insensibilitate; in 21 noiembrie Dr. Oliver Wendell Holmes îi scrie o scrisoare D-rului Morton prin care îi sugerează termenul de anestezie pentru acea stare, iar termenul este într-un final acceptat. În ciuda greutăţilor de comunicare ale vremii, informaţia se răspândeşte pe glob, astfel că în 15 decembrie 1846 se administrează pentru prima dată eter la Paris, 3 zile mai târziu la Londra, iar in iunie 1847 la Sydney; 6 luni după evenimente, anestezia inhalatorie era cunoscută şi utilizată în toată lumea civilizată, adeverindu-se predicţia Dr. Holmes că “anestezia” va fi un cuvânt pe limba fiecărei rase civilizate a omenirii.
simpsonÎn noiembrie 1847, Sir. James Y. Simpson, profesor de obstetrică din Edinburgh, utilizează cloroformul, un anestezic mai potent dar cu mai multe reacţii adverse (toxicitate hepatică, cardiacă sau chiar aritmii fatale). Totuşi, datorită uşurinţei în adminstrare, a devenit foarte popular.

Medicina progresează, se analizează neajunsurile anesteziei inhalatorii, se caută soluţii pentru problemele apărute în timpul lor; Frederick Hewitt introduce “gas and oxygen machine”, care amesteca protoxidul cu oxigen (5-8%) pentru a preveni problemele cauzate de lipsa oxigenului din anestezia cu protoxid. De asemenea, el creează si un tub metalic prin care administrează gazele anestezice în hipofaringe. În 1871, Dr. Friedrich Trendelenburg, chirurg german, efectuează prima traheostomie electivă pentru administrarea anestezicului gazos. În 1978 se inventează tubul endotreheal (sonda de intubaţie), prin care se asigură respiraţia pacientului în condiţii de somn anestezic profund. În 1880, Sir William Macewen, chirurg scoţian, prezintă intubaţia traheală ca o alternativa la trahoetomie in condiţiile anesteziei cu cloroform.
kollerÎn 1860 se izolează cocaina; lumea medicală era în căutarea anesteziei fără somn, iar cocaina este utilizată ca anestezic topic în 1884 de Dr.
Karl Koller, medic oftalmolog,

corningÎn 1885, Dr. James Corning, medic neurolog, efectuează în New York prima anestezie spinală cu Cocaină.

bierÎn 1898, Dr. August Bier, medic chirurg, publică date despre intervenţii chirurgicale efectuate în anestezie spinală, ducând la dezbateri privind paternitatea metodei (probabil Corning făcuse o epidurală în 1885, iar mecanismul pe care îl sugerase era eronat). Lui Bier i se recunosc meritele pentru introducerea anesteziei spinale în practica clinică.

La inceputul anilor 1900 se dezvoltă şi alte anestezice locale;de asemenea, se dezvoltă tehnicile de laringoscopie directă si intubaţie traheală; apar primele aparate anestezice si de monitorizare.
In 1934 este sintetizat tiopentalul sodic, primul agent anestezic intravenos. Este utilizat prima dată la om în data de 8 martie a aceluiaşi an.
In anii ‘40 se introduce in practica anestezică utilizarea relaxantelor musculare: prima utilizată a fost curara, pomenită încă din sec. XVI de Sir Walter Raleigh ca otravă cu care băştinaşii tratau vârful săgeţilor pentru a-şi paraliza victimele. Ulterior au apărut derivaţi de curare cu siguranţă şi eficienţe terapeutice mult mai bune.
La mijlocul anilor ‘50 apare halotanul, un agent anestezic inhalator mult mai uşor de folosit decât predecesorii. Ulterior au apărut alţi agenţi halogenaţi, odată cu dezvoltarea tehnologică.
Întrucât era nevoie de anestezie profundă pentru a anihila răspunsul la stimulii dureroşi, a apărut conceptul de anestezie balansată. Anestezia era obţinută prin administrarea mai multor substanţe cu rol de a adormi pacientul, de a-l relaxa şi de a suprima durerea. Nici hipnoticele, nici relaxantele musculare nu aveau proprietăţi analgezice, astfel încât s-au căutat substanţe care sa faca acest lucru.
serturnerÎn 1804, farmacistul german Friedrich Sertürner extrage primul alcaloid din opium şi îl numeşte dupa zeul grec al viselor, Morpheus. Iniţial a fost utilizată în scop analgetic şi pentru adicţia de alcool, dar curînd s-a observat ca este mai adictivă decât alcoolul, asociindu-se cu “boala soldatului” şi ulterior devenind strict controlată de autorităţile competente. În 1925 este descoperită formula chimică şi ulterior căi de sintetizare. În 1939 se sintetizează meperidina, opioidul de primă alegere al multor doctori, cu efect analgezic şi profil de siguranţă bune şi risc de adicţie scăzut.

janssenSecolul XX a fost marcat de dezvoltarea a peste 80 de substanţe de către Paul Janssen, medic şi om de ştiinţă belgian; el a sintetizat numeroşi agenţi antipsihotici (începând cu haloperidol şi droperidol) care au intrat rapid în practica anestezică; în 1964 sintetizează etomidatul, potent agent de inducţie anestezică; în 1959 sintetizează fentanylul, primul opioid derivat din piperidinonă, iar mai apoi sufentanyl, alfentanyl şi alţi derivaţi mai puţin utilizaţi.

Dezvoltarea continuă a anesteziei a dat nenumărate posibilităţi chirurgiei; dacă în 1840 înainte de demonstraţia lui Morton se efectua aproximativ o operaţie pe zi în spitalul din Massachusetts, numărul lor a crescut exponenţial odată cu dezvoltarea anesteziologiei. Posibilităţile anestezice curente sunt multiple, dezvoltarea tehnologică, a echipamentului de monitorizare (de la măsurarea tensiunii arteriale şi a pulsului la începuturi la monitorizarea integrată a oricăror semnale electrice, presiuni, densităţi, concentraţii de gaze şi de macromolecule în diverse medii etc), a aparatelor utilizate (care particularizează administrarea substanţelor în funcţie de pacient şi de necesităţile chirurgicale), a substanţelor disponibile fac din actul anestezic unul dintre cele mai sigure acte medicale raportat la invazivitatea sa.
,

One thought on “Istoric

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>