Anestezia loco-regională

Anestezia locală presupune injectarea anestezicului local la nivelul zonei ce urmează a fi traumatizată (intervenţia chirurgicală este un traumatism). De obicei este facută de chirurgi pentru mici intervenţii şi nu voi insista asupra ei. Anestezia regională este utilizată pentru a face insensibilă la durere acea parte a corpului care urmează a fi supusă unei intervenţii chirurgicale, de exemplu piciorul, coapsa, braţul etc. Există câteva avantaje ale anesteziei loco-regionale: este anulată senzaţia de durere fără a se pierde conştienţa, reacţii adverse mai puţine comparativ cu anestezia generală (lipsesc durerea de gât, greţurile, vărsăturile şi dezorientarea). Păstrarea stării de conştienţă este utilă în special în experienţa reprezentată de naşterea prin operaţia cezariană, sau când pacientul se teme de adormirea din cadrul anesteziei generale. După anestezia regională, analgezia durează o perioadă de timp mai lungă.

Anestezia generală

Anestezia generală este tehnica în care pacientul este nu este conştient (hipnoză), nu percepe durerea (analgezie) şi nu îşi aminteşte nimic din timpul intervenţiei chirurgicale (amnezie). În funcţie de tipul intervenţiei musculare, poate fi necesară şi relaxarea musculaturii pacientului. Anestezia generală se face utilizând medicamente administrate pacientului pe cale endovenoasă (prin perfuzie), pe cale respiratorie (prin aparatul de anestezie) sau prin combinarea celor două modalităţi. Se începe întotdeauna prin ataşarea pacientului la monitorul aparatului de anestezie şi masurarea parametrilor bazali ai pacientului (tensiunea arterială, pulsul, saturaţia în oxigen a sângelui periferic, frecvenţa respiratorie).

Ce este anestezia ?

Pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale, pacientul are în general nevoie de anestezie care înseamnă blocarea durerii şi protejarea organismului faţă de agresiunea chirurgicală. Siguranţa anesteziei moderne se datorează progresului tehnologic şi farmacologic şi pregătirii deosebite a medicilor anestezişti. Medicul anestezist este un medic specializat în combaterea durerii şi controlul funcţiilor vitale ale pacienţilor înainte, în timpul şi după intervenţia chirurgicală. În România, specialitatea medicilor anestezişti este de fapt Anestezie şi Terapie Intensivă, prin specificul muncii noastre noi tratăm şi pacienţii cu insuficienţe de organe şi sisteme (insuficienţă respiratorie, circulatorie, renală, hepatică, neurologică etc.), în cooperare cu medici de diferite alte specialităţi (pneumologi, cardiologi, nefrologi, gastroenterologi, neurologi, chirurgi etc.), fiind nişte coordonatori / integratori ai numeroaselor resurse mobilizate pentru aceşti pacienţi gravi.

Istoric

Termenul de “anestezie” vine din greacă (ἀν-, an-, “fără”; şi αἴσθησις, aisthēsis, “senzaţie”) şi semnifică absenţa sensibilităţii, in special a celei tactile. Anestezia modernă este practicată de medici anestezişti, medici specializaţi  în anesteziologie ( ştiinţa anesteziei ) şi este deobicei necesară pentru a preveni senzaţiile dureroase din timpul unei intervenţii chirurgicale. Anestezia poate fi locală, regională sau generală, în funcţie de prinderea in cadrul procesului a unei arii mai mici sau mai mari a organismului (sau chiar a întregului corp, în cazul anesteziei generale). Prima anestezie generală este menţionată in Vechiul Testament (Geneza 2:21 Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam…
Read more →